Wedding Dog Handler

Pentru că ziua nunții nu este completă fără cel mai loial membru al familiei.

Pentru mulți dintre noi, câinele nu este doar un animal de companie, ci un membru al familiei. Iar atunci când sărbătorești unul dintre cele mai importante momente din viață, este firesc să îți dorești să îl ai alături.

Serviciul nostru de Wedding Dog Handlereste dedicat proprietarilor care vor ca patrupedul lor să participe la nuntă, botez sau alte evenimente speciale, fără stres și fără griji. Ne ocupăm de toate detaliile, astfel încât tu să te poți bucura de eveniment, iar câinele tău să fie în siguranță, confortabil și bine îngrijit pe tot parcursul zilei.

Preluăm câinele de la domiciliu și îl transportăm în siguranță la locația evenimentului. Pe durata întregului program, acesta va fi însoțit și supravegheat permanent de o persoană cu experiență în îngrijirea și gestionarea câinilor. Ne ocupăm de plimbări, hidratare, hrănire și de toate nevoile sale, astfel încât să se simtă relaxat chiar și într-un mediu aglomerat și plin de stimuli.

De asemenea, colaborăm cu fotograful și organizatorii evenimentului pentru ca patrupedul tău să fie prezent în cele mai importante momente și să apară în fotografii memorabile alături de familie și invitați. Fie că participă la ceremonia de cununie, la ședința foto sau doar la anumite momente speciale, ne asigurăm că totul se desfășoară în condiții optime.

Acest serviciu este ideal pentru proprietarii care își doresc ca animalul lor de companie să facă parte din povestea evenimentului, fără a pune responsabilitatea supravegherii sale pe umerii familiei sau ai invitaților.

Serviciul include:

  • Preluarea și transportul câinelui de la domiciliu la locația evenimentului și retur;
  • Supraveghere permanentă pe întreaga durată a evenimentului;
  • Însoțirea câinelui în cadrul ceremoniei și al ședinței foto;
  • Colaborare cu fotograful și organizatorii pentru momente și fotografii reușite;
  • Plimbări, hidratare și hrănire conform programului obișnuit;
  • Gestionarea situațiilor stresante și menținerea confortului animalului;
  • Îngrijire personalizată și atenție exclusivă pe toată durata serviciului.
  • Cazare în pensiunea noastră înainte și după eveniment

Pentru că ziua perfectă este aceea în care întreaga familie este împreună – inclusiv prietenul tău cu patru lăbuțe.🐾💍

Tariful se stabilește în funcție de distanța până la eveniment, durata evenimentului și opțiunile alese. Acesta poate varia între 500 lei – 1200 lei.